Dream like you'll live forever, live like you'll die today.

Scriu acest articol pentru un concurs al lui Visurat, aşa că nu am luat-o pe câmpii. Nu încă.

Tema concursului este una pe cât de simplă, pe atât de al naibii. „De ce aş face cadou un ceas cuiva cunoscut?”. Având în vedere că la averea mea singurul ceas pe care l-aş putea face cadou este unul de plastic şi cu bateriile scoase misunea mea devine cu adevărat grea.

Totuşi dacă ar fi să dau un ceas cadou, nu l-aş da mamei, tatei, bunicului (oricum nu vede bine), ci unui personaj din peisajul meu sătesc. Toma. Aşa îi spune toată lumea, aşa îi spun şi eu.

De ce aş face asta? Omul are o pasiune, una care îl macină cu adevărat. Băutura. În fiecare seară e prezent la bar cu sticla în faţă împrumutând ţigări de la oricine nu îl bate pentru insistenţă. Păcat de cultura lui impresionantă care se „scurge” pe gâtul sticlei. Ca să vă faceţi o impresie despre ce fel de „cultură” vorbesc, iată o discutie celebră:

    – Toma, te văd băiat deştept. Ai făcut şcoală? îl întreb într-o seară în care avea chef de vorbă.

    – Da, 3 ani am învăţat.

    – Bravo, deci ştii să înmulţeşti, să împarţi…

    – Nu, că am repetat clasa I de trei ori.

Ne+a buşit râsul instant pe toţi. Aveam nişte feţe de fund de maimuţă şi încercam să luăm aer cu porţia cât să mai hohotim în continuare.

    – Şi ia zi Toma…cum ai trecut clasa?

    – N-am trecut, că m-am lăsat de şcoală.

De atunci a rămas de pomină toată treaba asta. Totuşi revenind la subiect, există un motiv principal pentru care i-aş da ceasul cu cel mai mare drag.

Omul e căsătorit (da, căsătorit) cu o femeie „adevărată”, da adevăratăă frate. Atât de adevărată încât dacă îţi dă aia o palmă îţi cauţi ochii pe sub parchet o lună întreagă. Tomiţă, având o stare de ebrietate continuă nu prea ştie când să ajungă acasă. Degeaba îi spune femeia să vină la 22 acasă. Aşa că atunci când ajunge acasă…

    – La cât ţi-am zis să vii acasă măi beţivule?

    – La 10.

    – Şi cât e ceasu?

    – De unde să ştiu, că doar nu port pendulă după mine…

    – Nu ştii, ha?

Şi a doua zi îl vedem pe bietul Toma movat şi cu cucuie în cap, cum stă el cu berea în faţă, supărat pe viaţă.

    – Iar ai ajuns târziu acasă?

    – Da!Lasă că o prind eu pe ea şi îi arăt eu ei…

Nu-i arată niciodată, pentru că ţine la dinţii lui.

Aşa că, după cum v-aţi dat seama deja, bietul om are nevoie de un ceas ca de aer. Mai ales de ceasul ăsta, ca să poată vedea ora şi când e tulburel.

Mai ales că el nu are nevoie de un ceas pentru stil, prestanţă, ci pentru a nu mânca bătaie şi pentru a nu-şi mai lipi dinţii cu scotch.

Acest articol a fost scris cu chiu cu vai pentru concursul şmecher al lui VISURAT.

Comments on: "De ce aş face cadou un ceas…" (3)

  1. guess-who-loves-you said:

    :))esti taree….:)imi place stilul tau de a gandi,si cred ca multi ti-au zis asta…tine-o tot asa:*

  2. te yubesc😄😄

  3. Si eu:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: