Dream like you'll live forever, live like you'll die today.

Archive for the ‘Parerea mea’ Category

Părere despre Maitreyi de Mircea Eliade şi alte cărţi începute

Pe un forum se  vorbea mult despre ea şi nu în zadar. Mi-a plăcut mult.

Este un roman semi-autobiografic despre cum se îndrăgosteşte Allan (personajul principal) în Maitreyi. Acţiunea se desfăşoară în India prin 1936 şi e limpede că romanul este despre o dragoste imposibilă.

Pe parcursul lecturării numai emoţii plăcute şi butterflies in your stomach :D.

Pe lîngă tema dragostei, romanul e şi unul profund filosofic.Mi-au plăcut mult felul în care se dezleagă sau se interpretează metehnele simţite în timpul iubirii de către autor.

Finalul e plin de reflectări asupra dragostei ce m-au impresionat. Am citit-o foarte uşor.

Îmi place Eliade, vreau să mai citesc Adam şi Eva şi poate Nunta în Cer.

Acum lecturez Numele trandafirului de Umberto Eco. Firul narativ ce ţine de detectiv îmi place, îmi vine greu să stau concentrat asupra lecţiilor de istorie despre ordinile religioase de prin 1935 şi conceptele lor. Cînd o finisez mai scriu vreo 2 rînduri pe blog.

P.S. Am început şi Dune de Frank Herbert de ceva timp, am finisat vol. I şi în biblioteă e doar un exemplar vol. II…şi bibliotecara nu mă crede cînd îi spun că o iau azi şi i-o aduc mîine.Faină carte. Imaginaţia îţi joacă.

Anunțuri

Părere despre 1984 de George Orwell

Big brother is watching you.

În ultimul timp am mai găsit cite ceva timp să mai citesc.Nu fac recenzii că nu pot. Le numesc păreri.

Cartea 1984 mi-a recomandat-o colegul meu de camera şi nu era să o citesc dacă nu mergeam împreună la bibliotecă şi dacă nu erau 2 exemplare.

O carte superbă, ce am citit-o fără să-mi pot lua ochii de la ea. Serios, am stat până la 3:00 dimineaţă în ciuda faptului că tot în aceeaşi zi aveam examen.

Cartea este despre un sistem utopic în care cetăţeanului îi este controlată fiecare mişcare.Te scoli dimineaţa eşti obligat să stai în faţa televizorului (că el se uită la tine şi nu invers) şi vrai nu vrai eşti obligat să faci gimnastică cu instructorul ce te vede.Ok, nu mai povestesc nimic din carte, pe cine o să intereseze, citeşte un rezumat.

Mai pe scurt, e şi dragoste în carte şi un fir narativ ce te lasă cu gura căscată periodic şi nişte dezlegări a frazelor de genul Războiul este pace – ce aproape te conving că aşa şi e.

Un stil strălucit are Orwell, cu o logică deosebită. Mai citesc şi altceva scris de el, am auzit că Ferma animalelor e bună.

Finalul decent. Nu știu, nu-s sigur, mai trebuie măcinat…ideea cărții cred că este să te facă să crezi că trăiești într-o societate proprie, dar totuși cartea te lasă cu un sentiment de disperare.

O recomand cu două mîini.

Sesiunea se apropie…

…rapido ! si nu mai vreau sa repet greselile din anul trecut. Asa ca m-am pus cu burta pe carte asa cum trebuie. Deja mi s-a aplecat de la atata anatomie si daca e sa fiu sincer cu mine nu am invatat nici un sfert din materia de examen.

Dar nu ma las. Anul asta nu ma mai dau batut in sesiune, nu mai depun armele…

Asa ca am abandonat cam orice alta activitate si ma dedic studiului…

Dar am planuri mari pentru blog, asa ca tineti aproape !

 

Stati chill, sentimentu’i reciproc.

Pentru toti cei care s-au simtit vreodata jigniti de mine.

Pentru cei care nu suporta moaca mea.

Pentru cei care nu ma plac si atat (nici eu nu va plac deci suntem chill)

Pentru voi este poza asta.

Atentie, ceea ce urmeaza se poate cataloga drept porno si poate leza unele peroane sensibile. Daca te simti, mai bine te uiti la un videoclip cu Inna. (mai mult…)

Un documentar fara ratoni si veverite. Sicko.

Chiar vroiam sa mai vad si eu un documentar care sa imi rupa capul. Sa ma puna pe ganduri cand se termina, sa ma faca sa ma intreb „ce-ar fi daca?”. M-am sictirit de toate pseudo-documentarele pe care le gasesti pe Animal planet sau descopery. Nu ma pasioneaza sa vad doi pinguini cum o ard la stilul mama iedului, ca apoi sa produca un mormoloc mic si chel. Nici viata secreta a gandacilor de balega nu ma intriga, oricat de socant v-ar parea.

Asa ca atunci cand mi s-a recomandat Sicko, am zis ca merita incercat. A meritat. Au fost printre cele mai bine pierdute 2 ore din viata mea. Alaturi de Fight Club.

Documentarul e facut de Michael Moore. Unii il considera extremist, altii nebun, eu zic ca e geniu. Nu o sa va dau prea multe detalii fiindca as strica distractia. Va zic ca e o comparatie inre sistemele medicale din America, Anglia, Franta si Cuba. Si va mai zic ca dupa ce il vedeti o sa aveti un sentiment de bucurie ca aveti sistemul medical din Romania, asa murdar si ineficient cum pare.

Daca sunteti prea lenesi sa dati download la film, uite un link de vizionare online :

http://www.990.ro/player-filme-795-Sicko-Sicko-online.html

Aveti grija sa dati pe varianta fastupload. Restul sug la greu.

Link la imdb nu dau…va descurcati voi si singuri.

 

 

Din seria: Tu ai oglinda acasa?

Trece pe strada agale. Pe o mana are o geanta micuta, plic ROZ, iar cu cealalta vorbeste la telefon. ROZ. Are un par tuns scurt, blond cu o funda cat pumnul. ROZ. Pe ea are o bluza neagra si o pereche de pantaloni, nici scurti, nici completi. Probabil ce a creat Armani la betie. Va las pe voi sa ghiciti culoarea…

Si n’ar fi fost nimic in neregula…la o adica pitipoance vezi peste tot. Dar tipa asta de va zic eu avea undeva la 50 de ani. Mai mult ca sigur, era trecuta de efectul hormonilor si de cel al menopauzei, asa ca ma intreb si eu: ce o fi fost in capul ei?

Poate graunte. N’am de unde sti. dar daca as avea o mama ca ea as curma’o de suferinta si i’as lua tot rozul din garderoba si l’as pune pe foc. Roz e camera unei fetite de pana in 14 ani, e garderoba unei pitipoance dornice sa epateze si e culoarea preferata a homosexualilor din intreaga lume.

De ce ai vrea tu, femeie cu gandul la o pensie linistita sa atragi atentia imbracata ca o preadolescenta rebela?

P.S. Azi am avut treaba prin oras. Eram imbracat cu:

  • o camasa albastra
  • pantaloni scurti portocalii
  • sosete negre
  • adidasi albi

De’a dreptul curcubeu…dar nu mi’am dat seama cand am iesit din casa, mi’a atras cineva atentia  🙂

Pup eu.

De ce vrei sa devii doctor?

Asta am fost intrebat in prima saptamana de facultate de cel putin 50 de ori. Eram deja atat de familiarizat cu intrebarea incat dadeam raspunsul automat, fara ca macar sa il mai gandesc. „De ce ai ajuns la medicina?”Fiindca asta simt…si fiindca m’am uitat prea mult la Dr. House” raspundeam.

Asta gandeam pe atunci. Si nu a trecut mult timp, abia daca sunt 8 luni de atunci. Iar acum, daca ma mai intreaba cineva acelasi lucru ii pot raspunde cu seninatate la fel. Fiindca am intrat in UMF cu un tel pe care, pana acum, nimeni nu a reusit sa il zdruncine : Am intrat pentru a deveni doctor !

Stiu, suna cretin sa spui ca ai intrat la Medicina pentru a deveni doctor. Pai altceva ce mai puteai ajunge ? Shawormar cu jumate de norma? Ajutor de bagator de seama? Ei bine nu e chiar asa.

De ce? Fiindca, desi toti am intrat la Medicina cu acelasi scop, acela de a ajunge doctori, fiecare a ajuns aici din alta cauza. Unii au rude in sistem si asta a pus cumva presiune pe ei. Altii au intrat la UMF fiindca „Pai daca nu aici unde?”

Si nu e bine !

Facultatea asta iti fute creierii, se joaca cu tine, te chinuie fara sa iti ofere nicio satisfactie. Ai doar promisiunea ca peste ani buni vei ajunge cu o diploma in mana, cu un loc de munca prost platit si satisfactia ca vei putea scoate pe cineva de pe ultimul drum. Dar deocamdata nu primesti nimic…

Asa ca atunci cand se aduna problemele (doar nu’s proaste sa vina pe rand!) ai nevoie de ceva de care sa te agati, ceva care sa te ajute sa continui chiar daca tu simti ca ti’a ajuns. Altfel nu vei ajunge bine. Poate ca vei reusi si vei deveni un doctor, poate chiar unul bun, dar in noptile lungi din spital vei avea aceeasi frustrare. Si te va macina…

Personal, nu vad prea bine persoanele care au intrat in Medicina deoarece “Vreau sa ajut alti oameni”, sau “Vreau sa fac multi bani!”. Daca imi spui ca vrei sa ajuti alti oameni desi tu nu ai vazut niciodata ce inseamna durerea sau nu ai simtit’o pe propria piele, da’mi voie sa nu te cred. Daca nu stii ce inseamna suferinta atunci visul tau e la fel de pueril ca cel al unui fetite ce se viseaza printesa.

Iar banii…daca ai intrat visand doar la mormanele de bani pe care le vei avea, atunci imi pare rau de tine si de cei care iti vor fi pacienti. Cunosc doctori care nu accepta sa opereze daca nu le strecori plicul in buzunar. Oare ei de ce or fi ajuns la Medicina?

In final…

Daca ar fi sa le dau un sfat celor care viseaza la Medicina ar fi acesta: Ganditi’va de ce vreti sa ajungeti la facultatea asta. Fiti sinceri cu voi insiva si ganditi’va bine daca se merita sa pierzi 6 ani din viata pentru asta. Daca raspunsul este da, felicitari !

V’am pupat !

Nu mai blamati protestatarii. Sau cumva traiti prea bine?

Omul este o fiinta capabila sa se adapteze chiar si in cele mai grele conditii. Poti oricand sa gasesti cazuri de oameni care au supravietuit saptamani fara mancare, povesti ale soldatilor care au trecut prin cele mai grele razboaie si au supravietuit. Iar daca ei au putut, oricine poate. Ne este scris in gene mult mai adanc decat nevoia de Iphone’uri sau alte cacaturi pe care astazi le consideram vitale.

Dar intre momentul in care vanam mamuti cu pietre si pana in prezent s’au schimbat unele variabile. Daca atunci nu prea aveam de ales, acum putem schimba modul in care traim. Ne putem imbunatati constient viata, astfel incat sa nu fie nevoie sa ne adaptam pentru a subzista.

De asta si protestele care apar ca varsatul de vant in toate orasele Romaniei. Oamenii au inghitit, au strans din fese la fiecare penetrare a guvernului, desi fiecare ar fi dorit o schimbare. Doar ca toti asteptau ca ea sa se intample din senin. Pana saptamana trecuta.

Nu conteaza motivul pentru care s’a declansat acest protest, nu asta este adevaratul substratul al miscarii. Frustrarea populatiei, asta i’a scos in strada, constienti ca se poate mai bine decat o ducem azi. Azi 100 maine 300, si tot asa. Au aparut violente, pe care cei mai multi s’au grabit sa le renege si sa le condamne.

Dar sunt lucruri firesti…asa vedem noi tineri rezolvarea unei situatii. Daca ar fi dupa noi, maine am merge la Basescu si acolitii sai, i’am scoate in strada si i’am arunca in multime, precum romanii ce isi aruncau prizonierii la lei.Noi nu avem rabdare, vrem ca vocea noastra sa fie auzita puternic si clar, iar daca asta inseamna ca se va lasa cu varsare de sange, atunci asa sa fie.

Nu uitati ca nimic nu s’a schimbat in istoria recenta prin proteste pasnice. Uitati’va la Occupy Wall Street. O masa imensa de oameni au incercat sa protesteze pasnic in speranta ca se va schimba ceva. Vocea lor a fost auzita pe moment, dar nu de urechile potrivite. Iar acum situatia a ramas exact la fel ca inainte.

Sunt tanar si poate din aceasta cauza sustin acest mod de a protesta si nu il blamez asa cum au facut’o pe rand toti, de la oameni politici la prezentatori de divertisment la radio. Sunt de parere ca inainte de schimbare trebuie sa existe anarhie. Trebuie sa existe un motiv suficient de puternic pentru a determina o repozitionare a lucrurilor. Nu poti sa mergi la un presedinte si sa ii spui „Auzi, demisioneaza fiindca nu imi place cum conduci tara !”. Politicienii nu lasa puterea doar de dragul oamenilor sarmani.

Asa ca da, sunt de acord cu violentele din Bucuresti si nu le condamn. Ba mai mult, le zic celor din Piata Universitatii: Va multumesc ! Va multumesc ca macar incercati din toate puterile. Si eu simt ca se poate mai bine, dar nu stiu daca as avea curajul vostru. Asa ca daca in urma acestui protest, violent asa cum este, se schimba ceva, voua ar trebui sa va multumim in primul rand. Noi toti cei care vrem o tara mai buna dar care nu facem nimic.

P.S. V’as bate pe voi, femeile care isi iau sotii din mijlocul protestatarilor. Stiu ca si voi vreti sa traiti mai bine, asa ca daca voi nu faceti nimic in privinta asta macar nu impiedicati pe altii ! Ratatelor !

Nor de etichete