Dacă ar ploua sinapse…

E 12.30. La 13.30 trebuie să fiu înapoi la facultate, dar am promis că depun o cerere la primărie şi vreau să mă ţin de cuvânt. Intru în primărie cu ochii pe ceas ca pe butelie. Am făcut deja o cruce mare înainte să intru…auzisem că nu e bine să dai pe la primărie decât dacă te ţin nervii. Ai mei sunt deja solicitaţi.

Imediat cum intru mă întâmpină femeia de servici care mă introduce paznicului. Baiat finuţ, maxim 150 de kile are. 

– Buna ziua, cu doamna X am treaba !

L-am deranjat din meditaţie. Se răsuceşte agonizant în scaun şi îşi mută valul de şuncă pe stânga. Barem că pe dreapta amorţise. L-am luat prin surprindere, nu o cunoaşte pe tipa pe care o caut eu. Aşa că se consultă cu femeia de servici…

– Oare n-o fi aia de la 18?

– Oare?…

Discutia se desfasoara pe un ton agonizant, de un ardelenism dus la extrem. Deja e 12.40 şi eu încă n-am trecut de intrare. „Ba futui, voi aveţi normă de silabe sau de ce naiba mestecaţi cuvintele alea cu atât sictir?”. 

Încet, încet lucrurile se mişcă, portarul iese din starea zen şi se hotărăşte că el nu ştie nici o doamnă X, aşa că sună la unul din interioare. Tpa de la telefon îi zice că a băgat degetele pe lângă şi să sune la alt interior. Doar că se iveşte o problemă…

– Oare a zis 218 sau 318?

Femeia de servici îl priveşte cu compasiune, şi ridică din umeri. Mie mi se zbate ochiul deja, mai am puţin şi îl dau cu capul de telefon până răspunde doamna X. După încă un telefon aiurea se ajunge la o concluzie. „318 era !”. Toată discuţia mă costă un sfert de oră. Deja respir pe gură şi vorbesc monosilabic. Dar e gata, am intrat…de acum e simplu. Ei pe naiba…

Mă întîlnesc cu doamna X, care îmi zice că pe lîngă cererea mea, mai trebuie una tip care o găsesc la Registratură. 

– Alte copii ale cererii mai trebuie? o întreb precaut.

– Nu, nu…ajunge aia pe care o ai. 

Îmi zic „Bai uite o tipă neciufută în primărie…s-o fi rătăcit aiurita”. Ajung la Registratură şi după încă o conversaţie cu un portar mic negru şi mustăcios mă postez la un ghişeu. Nici nu e coadă, deja îmi merge prea bine.

– Săru mâna, pentru o cerere tip am venit şi eu…

– Ce cerere tip? N-avem dintr-alea. 

– Pai doamna X mi-zis ca-i musai…

Am confuzat-o şi pe asta. Se uită la mine şi dă dezaprobator din cap, semn că nu-i vina mea că altele sunt aiurite. 

– Păi atunci poftiţi cererea aşa cum e !

– A, păi nu aşa…mergi tu frumos şi mai fă 3 copii după document şi după aia te întorci.

Deja apelez la divinitate…mă abţin să nu o iau la ture pe proastă doar ca să refulez. Îmi iau jucăriile şi merg la un xerox apropiat. Acolo unde 2 copii alb-negru costă 1 leu.

O fi fost hârtie de sequoia. Sau cerneală de caracatiţă gravidă…