Ştiu, nu sunt eu primul care o zice. Puya a zis-o, deşi nu îl suspectez că ar fi gandit-o vreodată. Nu că nu pare baiat deştept, doar că în spatele unui artist mare există mereu o echipă care are grijă ca el să rămână acolo. Printre ei şi unul mai tocilar care îşi îndreaptă ochelarii şi pune versuri pe foaie. Dar divaghez…
Se spune că noi ca societate am evoluat într-un ritm prea alert, iar dezvoltarea creierelor noastre a rămas cumva în urmă. Că am rămas încă dominaţi de emoţii într-o lume care se conturează din ce în ce mai robotizată şi standardizată. Dar asta nu înseamnă că am rămas la fel.
Nimeni nu neagă că suntem norocoşi să trăim în cele mai bune zile pe care umanitatea le-a văzut de la începuturile ei. Dar cât plăteşti cu adevărat pentru a trăi astăzi? Enorm, zic eu. Plăteşti cu liniştea ta interioară.
Pentru că, vezi tu, ritmul vieţii a devenit din ce în ce mai rapid. La cel zilnic mă refer. În fiecare zi trebuie să faci din ce în ce mai multe lucruri, doar pentru a tine pasul cu restul lumii. Te trezeşti, îţi faci cafeaua, pleci, munceşti şi toate le faci pe fugă. Nu te mai bucuri de nimic, fiindcă în fiecare moment eşti atent la următorul. Unii m-ar putea contrazice. Totuşi, ne căsătorim mai târziu, trăim mai mult şi mai sănătos. Asta nu denotă o încetinire. Dimpotrivă, devenim doar nişte statistici care se îmbunătăţesc în portofoliul unui guvern.
Anii mai mulţi şi mai buni se traduc în ani mai mulţi pe care îi poţi munci. Iar dacă nu ne căsătorim, putem sta mai mult la firmă, nu avem obligaţii. Un burlac e mai dispus la sacrificii. Un om însurat ştie că trebuie găsit un echilibru. Dar şeful te vrea cu totul…
Această viteză vine cu un preţ. Neglijenţa. Iar cel mai uşor de neglijat eşti tu. De fapt, vine natural, oboist fiind de un galop constant, nu mai zâmbeşti când îţi vezi iubita, nu îţi mai îmbrăţişezi părinţii, nu te mai bucuri de cafeaua ta de dimineaţă. O bei, să nu te doară capul. Să nu pleci debusolat din casă. Nu ca să te bucuri de ritual.
Şi apoi, dacă ai fi doar tu. Dar mai este şi ea. Şi ei. Şi ele. Toţi supuşi aceluiaşi tir de infern, toţi supuşi aceleiaşi neglijenţe. Iar când doi neglijenţi se întâlnesc ce se întâmplă?
Zi-mi tu !
Blogul vulpoiului 
Comments on: "Pierdem din vedere lucruri esentiale" (3)
Pur si simplu nu se intalnesc, fiecare isi vede de treaba lui.
Cand mergi pe strada vezi persoanele privinduse fata-in-fata sau stand cu capul infipt in pamant/cu capul in nori/in celular?
Bine te-am gasit! 🙂
Cu prilejul trecerii anilor, parca lumea aceasta, ce este caracterizata printr-o „viteza”(in toate domeniile), devine tot mai cruda cu noi, oamenii de rand.
Schimba carti de vizita 🙂 Cam atat…si daca nu trec in urmatoarele 15 minute pe langa vreun cos de gunoi, s-ar putea sa le mai gaseasca peste 10 ani cand se muta in alt oras si se intreaba ” Oare cine o fi asta? Sa opresc numarul? Mai bine nu! Oricum nu mai e actual !” :)))